Citisem odată că, de fapt, lumea e frumoasă, depinde de ochii care privesc. Probabil că e adevărat, pentru că de cele mai multe ori evităm să vedem frumosul din jur. Ne scapă frumosul locurilor de care am fugit sau ne scapă frumosul oamenilor de lângă noi. Iată de ce astăzi o să vă relatez o poveste furmoasă despre ceea ce pare a fi un nimic, mai exact, un simplu bec, dar care a fost primul din Chișinău.


 

Puțini cunosc istoria bulevardului Ștefan cel Mare din Chișinău, și la fel de puțini știu că demult, pe la sfârșitul secolului XIX, o porțiune a acestuia era cunoscută de către chișinăuieni drept bulevardul Fitov. Nu, nu e vorba despre un scriitor, nici despre un arhitect și nici despre un muzician ce locuia îi apropiere. Este vorba despre proprietarul unui magazin cu mărfuri europene, magazin ce purta numele de Magazinul lui Fitov (Магазин Фитова).

Magazinul lui Fitov se afla în aripa stângă a clădirei catedralei cu magazine, la intersecția dintre strada Vasile Alecsandri și bulevardul Ștefan cel Mare. Magazinul era mândria Chișinăului de altă dată, totul datorită unui proprietar foarte inventiv, care s-a gândit că în loc să facă publicitate ar fi mult mai profitabil să aducă la noi câteva baterii de acumulator și să instaleze în vitrina magazinului său prima lampă electrică din capitală.

Așadar, în 1897, seara, tot Chișinăul făcea promenade prin fața acestui magazin, pentru a admira acea minunăție a ingineriei. Iar atunci când revoluția tehnologică abia se zărea la orizont, oamenii din capitală se bucurau de invenția lui Edison ca de un mare miracol. Atunci chișinăuienii nu aveau nevoie de multe, orașul nu era plin de panouri publicitare, pentru că oamenii găseau alternative mult mai eficiente de promovare și totul părea mult mai frumos.

Clădirea ce ocupa o parte din cartierul dintre străzile Eminescu și Alecsandri a fost demolată, iar în 1903 a fost construită o casă cu două etaje, în care la parter erau magazine, iar la etaj – casa catedralei. Astăzi pe locul faimosului magazin se află sediul Moldova Agroindbank, fațada clădirii nu trădează deloc că acolo, vreodată, ar fi existat așa ceva, iar mulți au uitat de mult timp de primul bec din Chișinău, de Magazinul lui Fitov și mai ales de viața fără de griji pe care și-o permiteau orășenii atunci.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.