Toată viața am iubit animalele, eram foarte ușor de cucerit de orice animal pufos. De când eram mică „mă pupam” cu toate pisicile și câinii din ograda bunicii. Iar tatăl meu își punea mâinile în cap că el nu putea nici să le vadă pe afară, nemaivorbind de a le atinge. Am crescut și mă gândeam că о să mă maturizez și la capitolul acesta. N-a fost să fie. Am devenit o incurabilă iubitoare de câini.


De curând am dat peste prima carte scrisă de un puric Dan (cum semnează cartea autorul, Dan Puric). Cartea este sub forma unui jurnal scris în numele câinelui sau, un Golden Retriever pe nume Dulci. Pe cât de ciudat sună asta, pe atât de interesant este când începi să citești. Chiar din primele rânduri, autorul povestește un caz haios, care li s-a întâmplat.
Dulci avea febră de câteva zile și stăpânul sau,domnul Puric, a decis sa-l ducă la veterinar și a sunat să cheme un taxi. La dispecerat îi răspunde o doamnă foarte agitată care în continuu spune numere și vorbește cu cineva. Într-un final îi acorda și lui atenție. Domnul Puric îi comunică adresa și cere să fie întrebat șoferul taxiului dacă îl primește cu un câine în mașină. Doamna dispecer întreabă șoferul, răspunsul este afirmativ așa ca ea întreabă pe ce nume sa scrie comanda.  „-Puric mă numesc”, spune stăpânul. La care doamna dispecer îi răspunde supărata: ” – Domnule,vă arde de glume?! Cum să fie un câine și pe stăpânul lui sa-l cheme Puric? Câtă nerușinare” și pune receptorul.  Evident ca domnul Puric nu glumea, dar următoarea dată nu a mai spus numele,ci doar prenumele, Dan și nimic mai mult. Iată una dintre situațiile amuzante, iar dacă v-am captat atenția, sugerez să încercați să faceți rost de ea și să о citiți. (o găsiți aici)

edit
Ana Ursu

De-a lungul timpului, am avut norocul să dau peste oameni care iubesc la fel de mult câinii și chiar să muncesc într-un salon de frumusețe pentru câini, în America. Da, salon de frumusețe, numit chiar „Dog Spa”. A fost cea mai grozavă aventură. Zeci de câini diferiți în jurul meu, care mai de care mai deosebit prin aspect și caracter. Am văzut acolo, în America, oameni care își iubesc câinele poate mai mult decât soțul/soția sau chiar decât copiii. Este о atitudine cu totul și cu totul deosebită, iar asta m-a făcut să înțeleg ce dar prețios poate fi un patruped în viața ta.

De când m-am întors din SUA, am dus tratative cu părinții mei să ne luăm un câine care să stea mai mult pe lângă casă. Cu ajutorul fratelui meu, am reușit într-un final să îi conving. De curând, întorcându-mă de la studii, am fost surprinsă mai plăcut ca niciodată. Intrând în casă, văd un  ghemotoc jucăuș care sare când peste un prag, când peste altul. Din ziua aceea, viața a 4 oameni: doi maturi, un adolescent și un „aproape matur”, s-a schimbat. Tot stăm după fundul micuțului să mănânce la timp, să facă ce trebuie, unde trebuie și muuuuulte alte bătăi de cap (plăcute totuși).

Sursa:
sursa: pinterest.com

Ce vreau să spun este că animalele ne schimbă, ne fac mai buni și chiar devin membri ai familiei. Nu mai fiți răutăcioși. Lăsați-vă sensibilizați de filmulețele amuzante care apar pe internet și adoptați un câine, o pisică, ce vreți voi. Dar îmbunătățiți viața unui patruped și pe a voastră împreună cu el. Este demonstrat că ghemotocurile astea cu blană (cum le zic unii) chiar înțeleg și simt. Simt dragostea, simt răutatea, indiferența, durerea și desigur frica (pentru cei care își schimbă traseul când văd pe drum un câine). De multe ori simt chiar mai bine decât oamenii și știi că dacă îi tratezi cu afecțiune, el niciodată nu îți va întoarce spatele.  Așa că apelez la toți să mai lase din reticență și să aplece urechea la necuvântătoarele din jurul nostru. Ei ne fac mai buni…

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.