Știți, există acele zile în care chiar nu poți să scrii, în care ai un fel de bariere care opresc cuvintele undeva în zona subconștientului. Eu am așa o zi, dar știu că este responsabilitatea mea să o fac. Am cutreierat prin Harvard Business Review, New York Times, My Modern Met și multe alte platforme unde aș putea găsi un subiect interesant, dar nimic nu mi-a trezit interesul. Până la urmă am decis că o să vă relatez povestea acestui proiect, care parcă s-a născut să se zbată pentru un loc în această lume. 


Inițiativa s-a născut în Octombrie 2014 la propunerea unui membru al Grupului de Inițiativă Basarabeană din Bacău, Tudor Adam. Eu tocmai revenisem din State la începutul lunii și eram pe cale să mai merg o dată acasă când cel din urmă mi-a povestit despre această idee și m-a întrebat dacă vreau să ma ocup de el. Ce credeți că am spus? Nu, nu am sărit în sus de entuziasm. Ba, mai mult, eram foarte sceptică, știind că există slabe șanse ca la Bacău un asemenea proiect să supraviețuiască (by the way, trebuie să avem mereu încredere în primul instinct). Am plecat acasă cu ideea că urmează să mă întorc cu un răspuns. Eram anul III, aveam o licență de scris, făceam radio și mai aveam cursuri, examene și proiecte de elaborat. Prea mult, m-am gândit eu. Dar o parte din mine știa că treaba asta era ceea de ce aveam nevoie. Așadar, am acceptat provocarea, fiind aproape conștientă de ce mă așteaptă.

Au urmat zile întregi în care căutam persoane interesate să se implice. La prima ședință a publicației au venit trei persoane, doar trei (cu excepția mea). Promițător, nu altceva. Țin să menționez că una dintre persoanele prezente nu avea legătură cu procesul de creație pe care îl implica această publicație. Soluția a fost să mergem din ușă să întrebăm oamenii despre care știam că ar putea să fie interesați. În prima ediție tipărită Inițiativa avea în căsuța redacțională o echipă formată din aproximativ 10 persoane, care erau în acea postură de voie sau de nevoie.

Așa au început nopțile nedormite, lupta cu greșelile de exprimare și lupta cu momentele lipsite de inspirație. Și acum țin minte ultima seara înainte de a trimite la tipar primul număr, când în camera 315 din căminul Știința am scris în trei articolul despre cei 13 tipuri de căminiști. Pe unde inspirate din ceea ce vedeam în cămin, pe unde din ceea ce credeam că se ascunde în viața fiecărui student, am umplut ultima pagină a ziarului, cea de divertisment.

Inițiativa a ieșit în cinci numere tipărite, doar cinci. Costa 1 leu, doar 1 leu (adică cei care au cumpărat toate numerel au cheltuit exact 5 lei), dar nimeni nu își dorea să îl scoată din buzunar pentru opt pagini de ziar în care a fost sădită atât de multă muncă și atât de mult suflet. Erau cuvinte, idei, gânduri. Unele erau originale și scrise cu multă dragoste, altele doar de dragul de a fi scrise. Toate erau trecute prin filtre, prin minți și viziuni, de trei sau patru ori, și la urmă parcă tot era loc de mai bine. Desigur, se putea face mai mult și mai frumos, dar noi am fost și suntem la început, învățăm din propriile greșeli.

Cinci luni unii au distribuit pentru că trebuiau să o facă, nu pentru că și-o doreau, și tot cinci luni unii îl cumpărau de nevoie. Acesta era un semn că Inițiativa nu s-a născut în locul potrivit, un loc cu puțină inițiativă. Tot în aceste cinci luni cineva a învățat programe de editare a publicațiilor de la zero pentru ca acele opt pagini să vadă lumina zile, dar oare pentru ce?

În vara lui 2015, publicația aproape că nu a existat. Pentru că o mare parte din echipa rămasă era constituită de studenți în an terminal această pauză chiar semăna cu un fel de moarte subită. Dar noi am luat-o de la capăt într-un mediu în care să nu fim limitați de locație, de timp și alte bariere pe care le-am întâlnit în perioada în care scoteam edițiile tipărite. Povestea noastră este lungă, dacă e să punem accent pe detalii, dar ele sunt foarte neimportante acum. Scopul nostru acum este să fim citiți și apreciați, iar pentru aceasta Inițiativa are acum în spate o echipă din 10 persoane, care, sper eu, nu vor ceda atât de ușor. Și sper că și cititorii noștri nu or ceda.

Dar acum vreau să vă povestesc despre ceea ce am înțeles eu în acest timp în care am depus tot efortul posibil pentru a menține acest proiect fără să așteptăm ceva în schimb. Nu poți să le impui unor oameni să-și schimbe rutina zilnică, dar poți să lupți ca într-un sfârșit ei să aibă nevoie de tine. Iar în numele Inițiativa o să vă spun următoarele: „Dacă voi nu ne vreți, noi vă vrem!”.

Și știți, există un preț pentru orice îți dorești în viața asta, iar eu fără să știu ce ne rezervă viitorul am investit resurse financiar, timp și foarte multă voință ca ediția online să existe, de altfel, la fel cum a făcut-o fiecare din această echipă. Cea mai curioasă întrebare acum este următoarea: ce se întâmpla dacă toată lumea ceda, dacă nimeni nu mai lupta, unde eram astăzi?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.