Cred că atunci când vrei să locuiești într-un stat străin, trebuie să ai un pic de respect pentru istoria, locuitorii și valorile naționale ale acestui stat. Iar omul, fiind ființa cea mai dezvoltată de pe pământ, are destulă materie cenușie ca să se adapteze unui alt mediu cultural și lingvistic și să însușească o limbă străină, cel puțin vocabularul de bază al acesteia. Astăzi o să mă plâng de problemele lingvistice de care mă lovesc atât în Republica Moldova, cât și în Statele Unite.


 

Povestea cu limba rusă și limba română în Republica Moldova este foarte cunoscută. Noi, cei de la nord, o cunoaștem și trăim în fiecare zi. Întâlnim foarte mulți vorbitori de limba rusă, încercăm să avem o conversație cu ei și hop, unii dintre ei te întreabă ce ai zis, evident, în rusă. Unele persoane merg la principiu și continuă să vorbească în română, altele cedează. Uneori depinde cu cine stai de vorbă și care sunt circumstanțele, iar circumstanțele îl pot face și pe un om mai important să cedeze. Eu cred că totul depinde de atitudine.

În orașul Drochia din Republica Moldova am întâlnit o doamnă foarte amabilă care nu prea cunoaște limba română, dar care ocupă un post de muncă în cadrul Consiliului Raional. Doamna a fost sinceră: „Am crescut într-un cerc de oameni unde nu se vorbea româna atât de mult, iar acum îmi este greu. Dar eu recunosc că nu știu româna foarte bine și de fiecare dată le zic colegilor mei să nu le fie rușine să mă corecteze dacă am zis sau am scris ceva greșit”. Desigur, dacă omul are o astfel de atitudine, ești binevoitor și uiți de principii. Acesta este cazul fericit din Republica Moldova care m-a surprins într-un mod plăcut. Desigur, sunt și multe altele.

În Statele Unite întâlnești oameni de diverse naționalități. Zilele trecute, o doamnă  s-a apropiat să mă întrebe ceva în spaniolă. Se pare că am ghicit sensul celor spuse și i-am răspuns în engleză. Doamna nu a fost încântată pentru că nu a înțeles ce i-am zis și, foarte nemulțumită și arogantă, mi-a sugerat să îi ofer răspunsul în spaniolă. Văzând că nu îl primește, a plecat. Situația respectivă m-a revoltat, am deschis Wikipedia și am verificat limba oficială în statul în care mă aflam. Aceasta era doar una – engleza. În acel moment voiam să îi bag telefonul în față și să îi zic „Vedeți, doamnă, ce scrie aici?”. Apoi m-am calmat și am rămas cu un gând răutăcios gen: „Oricum nu o să înțeleagă nimic din ce e scris acolo”.

În mare parte, cele două exemple sunt asemănătoare, dar atitudinea face diferența. Bunul-simț și cei 7 ani de-acasă sunt limbile universale care pot să rezolve orice neînțelegere și să distrugă barierele lingvistice. Tot ce trebuie să facă oamenii este să recunoască că ei sunt, uneori, cei care nu s-au integrat într-un anumit mediu și aceasta e vina lor. În astfel de momente  este necesară o atitudine corespunzătoare situației, iar cerințele și nemulțumirile se vor arăta acasă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.