Alegem să facem o facultate pentru că trăim cu ideea că aceasta va avea o anume finalitate și că noi ne îndreptăm spre ceva anume, în acest caz – lucrarea de licență. Despre această etapă se vorbește mult și, de cele mai multe ori, prea târziu. Avem tendința să procrastinăm mai mult atunci când avem de făcut lucruri mai dificile, iar dacă e să vorbim despre licență, aproape că ne-am culca și nu ne-am mai trezi vreodată. Așadar, astăzi vreau să vă povestesc istoria procrastinării mele și să vă mai spun cum am crezut că profesorul meu de licență o să mă trimită naibii.


 

Am stabilit tema de licență, alături de coordonatorul meu de licență (să-i spunem profesorul G), cu un an și jumătate înainte de a susține examenul final. Da, asta înseamnă aproximativ 540 de zile. 540 de zile pentru ca să scriu 102 pagini, pe unde cu font redus, pe unde cu note de subsol ample, pe unde cu tot felul de trimiteri (102 pagini are lucrarea mea de licență). „M-am apucat de treabă”, iar până la sfârșitul anului doi de studii aveam deja tot suportul pentru întreg studiul de caz (ceea ce înseamnă 24 de numere din Femeia – revistă românească din perioada comunistă, și 12 numere din revista Femeia Moldovei – revistă molodvenească din perioada comunistă). Practic, puteți spune că aveam tot ce trebuia pentru a scrie acea lucrare importantă din viața mea. Dar nu, să nu credeți că mă și apucasem de treabă.

Mai întâi, vara mi-am petrecut-o în SUA, iar ultimul lucru la care mă gândeam eu atunci era licența, dar cel mai probabil, nici la asta nu mă gândeam. Primele șase pagini din licență le-am scris în noiembrie 2014 (a doua lună din cel de-al treilea an de studii), dar asta a fost tot. După, era de parcă evitam să dau ochii cu lumea din jur după o noapte nebună de petrecut. Așa au urmat zile, săptămâni, o sesiune de examene în care îmi era frică să îl privesc măcar cu coada ochiului pe profesorul G. Au urmat seri întregi cu Furious 7, privit de vreo 15 ori, urmat de anterioarele Fast and Furious. Seriale, muzică și alte motive pentru a nu deschide acel document numit sugestiv „licența”. Așa am ajuns la sfârșitul lui aprilie 2015. Nu îl mai văzusem pe domnul profesor de la examenul din februarie. Eu eram domnișoară ocupată – radio, ziar, blog, activități, evenimente. Tot felul de motive pentru a evita orice întâmplătoare întâlnire cu profesorul care era prezent în facultate doar o dată pe săptămână.

Rămăsesem la sfârșitul lui aprilie, când copleșită de teama celor 100 de pagini care mă așteptau (nu știam că vor fi chiar atât de multe), am intrat cu laptopul în bibliotecă și timp de două ore am reușit să adaug documentului de șase pagini încă opt. Aveam impresia că am scris noua „Crimă și Pedeapsă”, când, de fapt, nu am aveam măcar jumătate din primul capitol gata. Provocarea scrisului a urmat cu nopți nedormite, nervi, surse insuficiente (de unde știam eu când am ales tema că nu voi găsi suport teoretic) și desigur deadline-ul la care trebuia să mă prezint în fața domnului profesor cu partea teoretică gata și cu o schiță a studiului de caz. Ei bine, aproape de mijlocul lunii mai 2015, m-am prezentat, cu vreo 50 de pagini. Stăteam acolo și nici măcar eu însumi nu îmi dădeam seama cum naiba am stat jumătate de an degeaba și acum, în câteva săptămâni, am dat-o gata.

Ei bine, stăteam în fața unui om care a mai văzut iresponsabili ca mine. Nu știu dacă a mai fost careva înaintea mea care să nu fi venit un semestru la un curs doar de frica de a fi față în față cu profesrul de licență, dar nu am cum să știu. Vă dați seama că nici cu 50 de pagini în mână nu mă simțeam în apele mele. Ba mai  mult, aveam impresia că o să mă arunce după ușă și o să-mi spună că ne vom vedea anul viitor. Însă nu a fost să fie – am mai spus, eu eram un fel de persoană ocupată.

Așadar, de la finalul lui aprilie până la sfârșitul lui iunie m-am ales cu o lucrare de licență de 102 pagini, cu 36 de reviste din perioada comunistă studiate (12 dintre care în alfabet chirilic) și cu destule probleme la printare, dar aveam o lucrare de licență gata. 102 pagini scrise de mine. Da, îmi scrisesem propria „Crimă și Pedeapsă”.

Două dintre cele mai grele luni din viața mea m-au învățat câteva lucruri, iar în continuare vă destăinui ce trebuie să luați în considerație când la mijloc este o lucrare de licență.

Nu alegeți o temă de dragul alegerii

Când alegeți tema lucrării voastre nu vă bazați doar pe faptul că sună frumos. Tema trebuie să prezinte interes pentru voi, trebuie să vă trezească curiozitatea. Dacă aceasta nu vă intrigă, degeaba vă chinuiți la cele 60 – 70 de pagini. Mai țineți minte cum vorbea Jesse Eisenberg, interpretându-l pe Mark Zuckerberg, în „The Social Network”? Așa trebuie să vorbiți și voi despre subiectul licenței voastre.

Pe lângă faptul că subiectul trebuie să vă pasioneze, aveți grijă să alegeți o temă pentru care veți avea suport teoretic. Asigurați-vă că în bibliotecile la care aveți acces veți găsi informația necesară pentru a forma o argumentație teoretică bună. Și nu doar suportul teoretic e important, trebuie să vă asigurați că veți avea acces la informațiile care vor susține studiul de caz. Degeaba vă alegeți o temă cu studiul de caz bazat pe presa comunistă, dacă nu aveți acces la publicațiile comuniste.

Alegeți o temă care să corespundă demersului vostru profesional

Este evident că dacă aveți în plan să vă creați o carieră în marketing, nu veți alege o temă care pune accentul doar pe economie. Până la urmă, tema de licență trebuie să reflecte cât de cât interesele voastre profesionale.

Plus, o temă care vă corespunde profesional reprezintă o oportunitate de a învăța lucruri noi, de a vă dezvolta profesional. O să studiați subiectul aprofundat, iar acest lucru vă va ajuta în viitor, în cazul în care acesta este legat de viitoarea voastră carieră.

Începeți devreme

Nu lăsați totul pe ultima sută de metri! Da, toți fac asta, eu am făcut asta, dar nu, nu o faceți – o să regretați! Știu, e ca și cum două domnișoare ar vorbi despre problemele lor de greutate mâncând tort de ciocolată la miezul nopții.

Cumpărați-vă timp. Eu am ajuns în ultima zi să am probleme la printarea lucrării – ca prin minune, pe ecran era una, pe hârtie ieșea alta. Nu vreți niervi pierduți în așa fel.

O să trebuiască să citiți și să recitiți pentru a vă asigura că nu ați omis ceva, iar pentru asta aveți nevoie de timp. Este imposibil să citești 70 de pagini la rând în câteva ore fără să scapi vreo greșeală sau să nu observi vreo virgulă omisă.

Salvați și resalvați

Butonul „save” din Microsoft Word este gratuit (mai există și scurtătura „Ctrl+S” – tot gratis), nu așteptați până scrieți cinci pagini ca să salvați modificare din document. Ia doar o secundă, dar vă poate salva ore. Niciodată nu știți când vă uimește Wordul cu vreo eroare sau laptopul decide să se descarce. În asemenea momente puteți pierde pagini întregi și, de cele mai multe ori, nimic nu poate schimba acest lucru. Evitați orice tentativă de sinucidere sau orice criză de nervi, doar dați un „save”.

Alegeți-vă cu rigoare profesorul de licență și nu îl evitați

Pare o aberație, dar e important. Aveți de colaborat cu acel profesor și este foarte important ca acesta să nu aibă o părere subiectivă despre voi sau tema aleasă. Aveți grijă ca profesorul să fie și el interesat de subiect. Asta nu e destul. Nu alegeți un profesor rigid, care nu va avea timp pentru voi. O să aveți nevoie de cineva care să vă spună ce e bine și ce e rău, iar pentru asta persoana dată va trebui să lectureze lucrearea voastră în întregime. Un profesor care nu dispune de timp nu va avea când să vă îndrumeze corect.

Așadar, într-un final, aleți teme bune, care contează și conferinți acestei etape importanța necesară. Licența nu e un simplu referat sau proiect, e mai mult decât atât, iar uneori necesită timp și dedicare. Nu vă lăsați duși de val de premierele cinematografice, găsiți mult timp pentru lucrarea voastră de licență.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.