Când zic aprilie, mă gândesc la 7. Când zic 7 aprilie, mă gândesc la 2009. Frumuseațea acestei luni vine în disconcordanță cu starea mea de suflet. Au trecut 7 ani și tot degeaba. Ne continuăm viețile de parcă totul ar fi perfect și de parcă jertfele din  2009 și-au pierdut viețile cu folos.


Nu-mi place să scriu despre lucruri triste dar nu știu cum pe an ce trece tragedia din 2009 este tot mai puțin mediatizată. Nu știu cum se face că trecem peste evenimentele de atunci cu o ușoară aducere aminte și fără să ne reproșăm faptul că am ajuns exact în punctul din care am plecat și că sute de tineri au fost schilodiți și batjocoriți pe nedrept.

Ne-am convins deja că în lumea asta istoria se repetă și ne-au demonstrat-o evenimentele care se petrec de câteva zile în Macedonia. Țară care ne calcă pe urme, oarecum. Ex-sovietică, ex-comunistă, sărăcită de oligarhi, țară care-și trimite intelectualii și tinerii deștepți să-și croiască un viitor stabil în alte părți. De joi seară însă, mii de opozanți ai actualului președinte Gjorge Ivanov protestează în capitala țării impotriva deciziei acestuia de a oferi imunitate parlamentară liderilor politici implicați într-un scandal ce destabilizează Macedonia de aproape doi ani.

Opoziţia social-democrată, SDSM, acuză VRMO-DPMNE (dreapta conservatoare, la putere) şi în special pe cel mai influent politician al ţării, fostul premier Nikola Gruevski, care se numără printre personalităţile amnistiate marţi de Gjorge Ivanov, că au pus în aplicare un vast sistem de supraveghere telefonică a mii de persoane, jurnalişti, oameni politici, lideri religioşi ș.a.m.d. Opoziția intenționează să boicoteze alegerile prevăzute pentru 5 iunie.

Protestele continuă în Scopia și la ora actuală fiind însoțite de incidente, dintre care devastarea birourilor prezidențiale, distrugerea obiectelor și materialelor, imagini care amintesc de revoluția din 2009 de la Chișinău. Tot aprilie, tot proteste, tot boicotare a alegerilor, tot nemulțumiri și violențe. Voi numiți-o cum vreți: coincidență, întâmplare nefericită. Eu sunt sigură că peste ani o să vorbim din nou despre „primăverile popoarelor”.

P.S. Dacă încă nu ați privit, vă propun să vizionați producția autohtonă „Ce lume minunată” în regia lui Anatol Durbală. Am plâns de nervi și ciudă. Și eu nu plâng la filme… aproape niciodată.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.