Cu toții am trăit iubiri pătimașe, care se întipăresc cu putere în inimile noastre. Dar ele curând pleacă. Pleacă prea curând pentru a ne mai oferi timp să ne pregătim de a le elibera și a ne revendica libertatea noastră.

Eu te-am iertat. Impusă sau din propria mea voință, te-am iertat, ca să pot să mă eliberez de tine și de tot amalgamul de amintiri în care exiști. Te-am împachetat cu dragoste și te-am aranjat grijuliu în trecutu-mi. Asta nu înseamnă că te prețuiesc mai puțin, ci doar că deja nu mai respir cu parfumul tău. Și odată cu această decizie, am încuiat toate ușile, ca să te opresc să mai incendiezi, din nou, locuița mea lăuntrică.

M-am tot gândit, recent… de câte ori ne împiedicăm de faptele care s-au epuizat și ni se pare că nu avem destulă forță ca să privim încrezute spre viitor ? De ce ne atașăm atât de mult de ceva trecător, de cineva care întruchipează doar o primăvară caldă, în care ne permitem să visăm?
Și gândurile mi-au răspuns că vine o zi când expiră iluziile, când nu mai găsești prin meniu sărutări și mângâieri. Acesta e momentul glorios când te ridici și pleci și lași umbra-ți să se topească în fierbințeala apusului. Dar nu te întorci, nu pentru că nu ți-ai dori asta. Ci poate pentru că, după multă vreme, te simți vindecată de trecut și, ca să te știi frumoasă, nu mai e nevoie să porți coronița împletită, cu regrete, din flori deteriorate, moarte.

Scumpelor, cele care iubiți prea mult, descătușați-vă de imaginea senzuală a unui fragment dureros de plăcut. Oferiți-vă timp să răsfoiți, pentru o ultimă dată, catalogul iubirilor sezoniere. Și aruncați, pe foc, acea viață care vă epuiza sufletește. Și iubiți, libere, din nou!

Cu drag,
Laura Andros

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.