Sursă imagine: www.rio2016.com

Am hotărât să dedic acest articol sportului frumos. Jocurile Olimpice adună sporturile din întreaga lume, fiind cel mai spectaculos eveniment de la inaugurare și până în prezent. Și pentru că nu am scris demult, eu zic că e bine să încep cu un subiect la modă. Mi se pare util și interesant, pe lângă faptul că toată lumea e aprinsă după ce se întâmplă la Rio, să urmărești evoluția fiecărei țări și a sportivilor care o reprezintă. E un sentiment unic, de patriotism și de măreție atunci când reprezinți o țară și când te simți mândru pentru o reușită.

Jocurile Olimpice de Vară de anul acesta sunt la ediția cu numărul 31 și sunt considerate cele mai importante întreceri sportive de pe planetă, ce au loc odată la 4 ani. Jocurile Olimpice din 2016 au loc în Brazilia, Rio de Janeiro. Este pentru prima dată când o țară din America de Sud devine gazda Jocurilor Olimpice. Marea deschidere a avut loc pe 5 august și a fost urmărită de câteva miliarde de oameni din întreaga lume. Defilarea țărilor, aprinderea flăcării olimpice și premierea sportivilor sunt cele mai spectaculoase momente ale Jocurilor Olimpice. Competițiile au loc în perioada 5-21 august. Așa că dacă încă nu ai urmărit sportul tău preferat, e timpul să o faci.

Există diverse curiozități ce țin de actualele Jocuri Olimpice. Sume incredibile, sportivi cu recorduri mondiale, mii de voluntari, muncă și organizare a echipelor și desigur show pe măsură. Oamenii de obicei nu atrag atenția la detalii, dar acestea sunt importante și bine de știut. De aceea mai jos găsești mai multe detalii despre Jocurile Olimpice de la Rio:

  • Satul olimpic este cel mai mare din istorie. Camerele de cazare includ 80.000 de scaune, 70.000 de mese, 60.000 de umerașe, 6.000 televizoare, 10.000 de telefoane.
  • Pentru prima dată imaginile sunt transmise VR (realitate virtuală), astfel 90% din competiții sunt transmise live. Jocurile Olimpice de la Rio folosesc în premieră un sistem robotizat care lărgește unghiul fotografiilor.
  • Din cauza virusului Zika numeroși sportivi s-au retras de la participarea la olimpiadă.
  • Emblema pentru JO a fost lansată pe 31 decembrie 2010. Aceasta include 3 ființe, de culoare galbenă, albastră și verde, ce reprezintă steagul Braziliei. Aceste ființe se țin de mână într-o horă și descriu împreună spiritul olimpic, diversitatea armonioasă, energia contagioasă și natura exuberantă.
  • 2.488 de medalii au fost produse de Monetăria Braziliană pentru sportivii câștigători.
  • La această ediție au fost incluse 7 sporturi noi: baseball și softball (excluse în 2005), karate, squash, golf, sporturi pe role și rugby union.
  • Probele sportive se desfășoară în 33 de arene, răspândite în 4 regiuni ale orașului – Barra, Deodoro, Copacabana și Maracana.
  • La JO participă 10.500 de sportivi din 206 țări.
  • România este reprezentată de 96 atleți, Moldova de 23 atleți , SUA de 555 de atleți și China de 401 atleți.
  • Numărul jurnaliștilor acreditați la Jocurile Olimpice este de 25.000.
  • Bugetul inițial pentru aceste JO a fost de 5 miliarde de dolari.
  • 45.000 de voluntari ajută la buna desfășurare a evenimentelor de la Rio.
  • Cel mai titrat sportiv din istoria JO este americanul Michael Phelps- 18 medalii de aur. Cea mai bună gimnastă din toate timpurile este Nadia Comăneci. Jesse Owens este declarat cel mai bun atlet la toate probele. Usain Bolt este cel mai rapid sportiv din toate timpurile.

Conform rezultatelor de până acum, pe primul loc, după numărul de medalii, se află SUA, cu un total de 42 medalii, dintre care 16 de aur. Recordul mondial l-a stabilit americanul Michael Phelps, care a mai adăugat la colecția sa încă 4 medalii de aur. Echipa României la scrimă a cucerit prima medalie de aur, un record pentru țară. Cea mai bună gimnastă a fost declarată americanca Simone Biles. Iar mai multe medalii sunt la un pas de cucerire. Pentru a fi la curent cu cele mai bune rezultate la JO poți descărca aplicația Rio 2016 pentru android și IOS, recomandată de organizatori și Comitetul Olimpic Internațional.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.