Din păcate subiectul pe care o să îl abordez mai jos este unul negativ, mai bine zis unul real. Asta pentru că am obosit să tot aud știri ieftine, să văd oameni care parcă au o părere dar nu și-o pot apăra. Un stat în care dacă omul este furat, omorât sau bătut nimeni nu va găsi vinovatul și nu îl va pedepsi. Asta e Moldova! Cetățenii nu au frică de lege, iar legea nu face nimic pentru a apăra drepturile. 


E trist să realizezi în fiecare zi că nu ai pentru ce te întoarce acasă. Și adevărul crunt e că mii de moldoveni, plecați în străinătate, cred la fel. Când vii acasă cu câteva mii de euro și îi cheltui într-o săptămână e absurd. Îi pui în buzunar medicului, că ai trecut un control de rutină, mai pui în buzunar și funcționarilor publici, pentru că îți trebuie urgent să perfectezi niște acte, dai ceva bani și comisiei de admitere, pentru ca copilul tău să intre la o specialitate normală și mai sunt și alte cheltuieli majore.

Țin zilnic să urmăresc știrile și de fiecare dată mă dezamăgesc și mai mult. Oare cât de departe se poate ajunge? Mă uit la jurnaliști și mă gândesc: „cum poți să deschizi gura și să rostești niște propoziții atât de proaste? Jurnalistul doar trebuie să lumineze mintea cetățenilor dar nu să îi minciunească cu știri ieftine.” Atât de dezgustată rămân la fiecare știre, încât aș da foc la toată presa și televiziunea din țară. Și cel mai rău e că oamenii ascultă în continuare și se miră că în țară toți o duc greu și atât de multă nedreptate se face. Păi da, că doar nu iese nimeni să îi dea afară de prin parlament și guvern. Deși se poate, alte țări pot și au făcut-o de câte ori a fost nevoie.

Pe trecerile de pietoni, zilnic, sunt omorâți oameni și nimeni nu este tras la răspundere, nimănui nu i se suspendează permisul și nu este închis. Drumurile nu se repară cum trebuie. Angajări nu se mai fac, din lipsă de buget. Dacă ai rude unde trebuie tot se face. Cei care omoară se plimbă în libertate. Și ce m-a enervat la culme este un caz în care stăpâna și-a dat casa în chirie și acum nu se poate apropia de proprietate pentru că chiriașii nu vor să o părăsească. Iar cei de la conducere și organele de drept nu pot face nimic, stau toți cu mâna în buzunar. E absolut dezastruos să traiești în așa o țară. Cel mai mult mi-i milă de oameni, care din săraci cum erau, au ajuns și mai săraci.

Să nu credeți că critic prea mult. Asta e realitatea. Unii vor să o audă alții nu. Deși noi moldovenii tare „eroi” mai suntem dar când trebuie de schimbat ceva, de protestat, stăm acasă la călduț, că de unde nu-i, se poate de împrumutat și cumva de trăit. Acest articol este un apel către oamenii cu rațiune. Nu vă lăsați înșelați de sistem. Acasă e bine, da, numai nu în așa dezordine. Faceți ceva! Nu înghiți momeala celor de la conducere. Nu vă lăsați părinții, copiii, rudele să plece printre străini, că nu e ușor cum vi se pare. Eu cred și știu că se poate mai bine, numai voi să vreți.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.