Decembrie e luna sărbătorilor, mai ales în România. Astăzi sărbătorim Ziua Națională a României. Sărbătoarea onorează evenimentul istoric din 1918 când s-a săvârșit Marea Unire a Principatelor Române. Această zi este una universală prin faptul că oferă prilej de sărbătoare atâtor oameni, indiferent că aceștia provin de malul drept sau stâng al Prutului.

Ziua de 1 Decembrie reprezintă pentru noi o sărbătoare pentru că suntem acasă. Evenimentele curg gârlă, iar noi mergem la paradă, la inaugurarea bradului de Crăciun și la multe alte festivități. Cu toate acestea, cel mai important este faptul că ne petrecem timpul alături de cei dragi.  Pentru noi, cei de-acasă, timpul petrecut în familie este un oarecare fel de rutină, iată de ce adesea nu îi conferim valoarea corespunzătoare, uitând că undeva, peste hotrele patriei noastre, există persoane care ar da orice pentru a petrece Crăciunul, Revelionul sau o banală zi de duminică în sânul familiei.

Sărbătorile printre străini, pe lângă valul de bucurie pe care îl emană, mai înseamnă și tristețe. Am simțit-o pe propria-mi piele. Un an petrecut în Statele Unite a deschis multe dintre ușile sufletului meu, iar experiențele de acolo au inclus adesea și lacrimi, dor, mai ales în preajma sărbătorilor, când „acasă” e sentimentul cel mai călduros.

Este ceva de nedescris să te trezești în dimineața de Paște și să nu te așezi la masa la care erai primit cu căldură an de an, mai ales când pentru tine Paștele este cea mai importantă săbătoare. În 2016 Paștele meu a fost reprezentat de un tablou frumos, dar și trist în același timp. Trist, pentru că aflându-te la mai bine de 7000 de kilometri de casă, imaginea prietenei tale gătind masa de Paște alături de mama sa înseamnă foarte multă nostalgie și foarte multe doruri. Anume în așa momente, cele zece luni de la ultima clipă când ți-ai îmbrățișat mama îți răscolesc sufletul cel mai mult. Vorbesc despre o melancolie din asta apăsătoare, care te face să îți suni părinții și să plângi, de dor – un amarnic dor.  Iar dacă eu nu îmi văzusem mama de zece luni, ce mai putem spune de cei care nu și-au văzut familiile de ani buni, cum arată al lor dor? Pentru că da, acasă sau în diasporă, suntem uniți de un singur dor.

Și pentru că diaspora este la ordinea zilei în ultima perioadă, trebuie să menționez și acest aspect. Cei din diaspora au sacrificat mai multe decât cred unii dintre noi. Ei nu au plecat din țară „de la”, ei au plecat „pentru”. Au plecat ca să construiască o viață mai bună pentru ei și pentru cei dragi; au plecat pentru a-și întreține familiile, iar dacă nu mai sunt în țară, nu înseamnă că nu le mai pasă de meleagurile natale sau că s-au dezis de ele. În diasporă sunt cei care au plecat să-și urmeze visele sau cei care au plecat pentru ca să facă visul cuiva realitate – ei au plecat pentru că în Moldova sau România ușile către visele lor au fost blocate, fie de oameni lacomi a căror șpagă reprezintă un preț prea mare pentru un vis sau pentru că acele uși se deschid doar pentru anumite persoane.

În fine, noi am văzut faptul că diaspora reprezintă o forță puternică, atât în cadrul alegerilor prezidențiale din România, cât și din Republica Moldova. În ambele cazuri am văzut că puterea și voința acesteia au fost anihilate de un sistem care este sortit eșecului, dar de ce? Putem da vina pe politicieni, dar putem da vina și pe societatea civilă, pe cei de acasă care au zis că odată ce au plecat din țară, cei de peste hotare nu ar trebui să ne decidă soarta, că ei au fugit ca niște lași și stau la bine și călduț, iar cei rămași în țară luptă pentru a supraviețui și cunosc adevăratele nevoi ale poporului. Ei bine, lucrurile nu stau chiar așa, dragi concetățeni. În afară nimeni nu îi așteaptă cu brațele deschise și cu un geamantan plin de bani. Ei lasă în urmă o viață pentru a începe de la zero, pentru a-și cosntrui un viitor din nimic, în speranța că într-o bună zi țara lor va avea un loc și pentru ei, dar până atunci totul este în mâinile lor și este responsabilitatea lor să își croiască un viitor mai bun, pentru ei, copiii lor și copiii copiilor lor.

Așadar, dragi români din toate colțurile lumii, de Ziua Marii Uniri Naționale vă doresc unitate în gândire și scopuri, în alegeri și viziuni, și suport reciproc. Să lăsăm prejudecățile și mândriile la o parte și să ne respectăm unii pe alții, căci, indiferent de unde ne-am afla, cu toții am făcut sacrificii și cu toții dorim un viitor mai bun, iar felul în care alegem să construim acest viitor este de competența și în comformitate cu valorile fiecăruia dintre noi.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.